Cateodata mi-as dori sa fac un accident si sa raman cu amnezie. Sa nu mai stiu cine sunt, cum sunt, de ce sunt asa. Mi-as dori ca toate relele prin care am trecut, sa le uit si sa nu ma schimbe deloc. Sa devin imuna la ele si sa raspund cu dragoste si compasiune, in loc sa devin razbunatoare si agresiva. Mi-as dori sa fiu o alta persoana, una mai buna, mai calma si mai iubitoare, in locul la cea care sunt, rece si distanta. Mi-ar placea sa fiu mai naiva si sa cred ca exista numai oameni buni pe planeta si ca toti sunt prieteni si se ajuta unul pe celalalt.
Da, mi-as dori sa fiu cu totul alta persoana. Una mult mai buna ca pana acum. Dar cum fac asta? Cum fac sa uit toate experientele pe care le-am trait si care m-au facut sa fiu asa? Cum fac sa nu mai fiu asa nervoasa, sau rece?
Am construit in jurul meu, o fortareata. Nu zid, cum fac toti. Si am o usa inalta, si de sus pana jos, sunt o gramada de lacate. De toate marimile si formele. Bineinteles ca nu mai am cheile. Le-am aruncat sau pierdut. Dar ma simt in siguranta. Singura, dar in siguranta. Nici nu stiu cum sa o iau. E bine sau rau? Am atatea ganduri, ca nu mai pot. Mi-as dori sa le reduc. Sa le uit. As vrea sa am amnezie.
Dar oare o fi bine? Sa te trezesti, si sa nu stii nimic despre tine sau viata ta, si sa trebuiasca sa o iei de la zero, in lumea asta care e cum e? O sa fac fata? O sa fiu mai buna? O sa fiu mai rea? Cum o sa fiu?
Parca imi este frica de necunoscut. Parca nu as vrea sa nu stiu nimic. Da as vrea totusi sa am siguranta ca voi fi mai buna. Dar nu poate sa mi-o ofere nimeni.
Si daca ma gandesc mai bine, mi-as dori o amnezie.
